Poiana Brașov, activități în toate sezoanele

Poiana Brașov, este una dintre cele mai importante stațiuni de schi din România, și o stațiune de odihnă și tratament cu sezon permanent, aflată în partea central sud-estică a României (Județul Brașov), într-un luminiș înconjurat de păduri de conifere, la poalele Masivului Postavaru din Carpații Meridionali, la o altitudine de 1.030 m, situată la 12 km de Brașov. Se poate ajunge foarte ușor în Poiana Brașov fiind foarte aproape de Municipiul Brașov și la 12 km de Rasnov.

Clima montană tonifiantă, cu o temperatură medie anuală de 5°C, media temperaturii în iulie este de 14,5°C; media temperaturii în ianuarie este de -5°C, iar precipitațiile depășesc 900 mm anual frecvența averselor este mare. Stratul de zăpadă durează 120 de zile pe an.

Poiana Brașov este cea mai renumită stațiune pentru sporturile de iarnă din România și totodată un important centru turistic internațional. Această dispune de 12 părții de ski cu grade diferite de dificultate, o pârtie olimpică, trei părții pentru coborâre și slalom uriaș, o pârtie pentru slalom special, două trambuline, terenuri de sport pentru tenis, minigolf, handbal, baschet, un lac, un funicular, un teleferic, un skilift, bazine acoperite, saune, săli de gimnastică medicală, discoteci, baruri și restaurante.

Dintre părții amintim următoarele: Bradul (are un nivel ușor de dificultate și este singură pe care se poate schia și noaptea), Kanzel (dificultate grea), Ruia (dificultate grea), Subteleferic, Lupului (dificultate grea).

Oferta specifica sezonului rece:

– practicarea schiului alpin si de fond pe pârtiile cu diferite grade de dificultate, fiind asigurat transportul cu mijloace de transport pe cablu;
– practicarea saniusului pe pârtiile special amenajate;
– practicarea patinajului pe patinoarul artificial;
– plimbari cu sanii trase de cai;
– învatarea schiului cu instructori de specialitate în cadrul scolii de schi specializata mai ales în schi alpin cât si schi fond atât pentru începatori cât si pentru avansati; centre pentru închirierea materialelor sportive.

Apreschi – activități de agrement pe tot parcursul anului:

– înot, saună, masaj la piscinele din stațiune; gimnastică de întretinere; popicărie; mese de biliard;
– videoteci; cinematograf; jocuri electronice;
– program de folclor; artă culinară tradițională românească; program de acțiuni și obiceiuri populare românesti organizate la diferite date calendaristice;
– pentru copii există grădinițe al căror personal vorbește și limbi straine;
– excursii – turul municipiului Brașov cu vizitarea principalelor obiective;
– excursii la: Castelul Bran, Complexul Sâmbata, Cheile Bicazului, București, Nordul Moldovei, Delta Dunării, litoral
Oferta specifică sezonului cald

– drumetii montane în Masivul Postavarul;
– alergarea și mersul pe jos sunt favorizate de terenul cu pante reduse și de numeroasele alei străjuite de păduri de conifere;
– tenis de câmp pe terenurile amenajate în apropierea hotelurilor;
– minigolf și handbal pe terenul din zona lacului;
– schi pe iarba;
– plimbari cu bărci și hidrobiciclete pe lacul Poiana;
– cursuri de călărie și practicarea echitației în împrejurimi;
– pescuit agrementiv;
– windsurfing, yolle și ambarcațiuni pe lacul Moacsa (40 Km);
– miniparc de distracții pentru copii.

Ne-am gândit la liniștea dinaintea petrecerii timpului pe pârtie și venim cu oferte de cazare atât în Brașov cât și în Cristian.

Leave Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is copyrighted !!